Poezia mea este biografia mea

Într-un articol publicat în 1990 , Mircea Cărtărescu nu vedea pentru viitorul poeziei decât două soluţii mari , esenţiale : “ Ambele soluţii sunt mimetice ( şi este simptomatic acest lucru pentru criza poeziei de azi : e o nevoie de camuflare , de mimetism , de supravieţuire în condiţii dificile ) . Prima va merge pe un mimesis al prozei, va fi biografie narativă , ostentativ sinceră , nesofisticată ,va alege amănuntul aleatoriu , va produce sens din lipsa aparentă de sens şi lirism din cenzurarea oricărui lirism .Va fi hiperrealistă , antiintelectualistă ,antiestetică. Dimpotrivă , un mimesis al poeziei însăşi , şi prin aceasta al culturii , este a doua direcţie poetică “ ( 1 ) .
După nouă ani - răstimp în care apăruseră majoritatea cărţilor de poezie ale aşa-numitei generaţii ’90 , Alexandru Muşina confirmă într-un interviu cele spuse de Mircea Cărtărescu la începutul deceniului : “ semnificativă , acum , mi se pare accentuarea înclinaţiei spre deriziune , obsesia unei lumi mici , degradate , de “ debara “ .O notă ,dacă vrei , mai sinistră cumva .O luciditate şi o cruzime , o ironie a disperării în faţa unei lumi destrămate , care a luat-o razna complet .Ăştia mi se par poeţii care contează .Sau care vor conta “ ( 2 ) .
Având ca punct de plecare volumul lui Robert Lowell “ Life Studies “ publicat în 1959 , dar şi experienţele altor poeţi americani ca Charles Olson şi Frank O’Hara , această poezie “ se naşte dintr-un impuls ,este gest neorganizat retoric către lumea din afară , către o altă persoană . Motivaţia unui poem este identică cu aceea a unei convorbiri telefonice , a vizionării unui film , a luării prânzului şi alte asemenea banale activităţi cotidiene . Poemul este o scrisoare sau o carte poştală , o reacţie spontană la atracţiile şi frustrările la care suntem supuşi zilnic “ .
Dar în acelaşi timp “ limbajul pe care îl foloseşte această poezie e tot ce poate fi mai lucrat . Expresia idiomatică uzuală e calculat distribuită în discurs . Stilul conversaţional al poemelor e reţinut şi oarecum auster .Rimele sunt atât de discrete şi îngropate în pasta discursului , că ele par doar o iluzie a rimei .Aceste poeme sunt în acelaşi timp şi fireşti şi construite “ ( 3 ) .
Unii dintre noi , care am debutat cu adevărat abia după 1990 , am urmat instinctiv prima soluţie de care vorbea Mircea Cărtărescu în previziunea sa .Poezia mea este biografia mea ,căci ce altceva cunosc eu mai bine decât propria mea viaţă .
Această poezie colocvială , simplă şi directă , confesivă şi lapidară , fără artificii şi ornamente , care provine dintr-o experienţă directă , este singura care până acum s-a dovedit viabilă pentru o parte dintre poeţii care au debutat după 1990 .O poezie care , după cum remarca acelaşi Mircea Cărtărescu , pare că nu-şi caută cititorii , nu are nevoie de audienţă cu orice preţ , suficientă sie însăşi . Ca într-un jurnal intim , poemele descriu mici întâmplări ( happening-uri ) existenţiale care au loc pe măsura citirii poemului.Ele ating câteodată simplitatea , spontaneitatea şi sinceritatea compunerilor şcolare .Întocmai ca un act de identitate această poezie are o serie unică .Ea este ca o dare de seamă asupra experienţei personale a celui care o scrie . Poezia mea este biografia mea .

Valentin Dolfi



Note : 1. Mircea Cărtărescu , “ O previziune . Poezia . “ , în “ Avanpost “ nr.1 ,mai 1990.
2. Alexandru Muşina , interviu în “ România literară “ octombrie 1999 .
3. Gheorghe Crăciun , în “ Vatra “ nr.11 / 1998 .