marți, 28 februarie 2023

Comemorare Paul Mario Niculescu (1983 - 2023) După 40 de ani - o biografie

Paul Mario Niculescu s-a născut la 8 decembrie 1960, în Comuna Mihăești, Govora Sat - la Moara lui Icu, tatăl Iustian, mama Marinela. Copilăria și școala generală de 8 clase la Băile Govora 1967-1975. Liceul Nicolae Bălcescu (actualul Colegiu Alexandru Lahovary) 1975-1979. Stagiul militar la U.M. 01248 Medgidia, 1979-1980. Student al Institutului de Petrol și Gaze Ploiești 1980-1982. În noaptea de 8 martie 1983, se îneacă în Dunăre, încercând să ajungă în Iugoslavia. Este înmormântat la Cimitirul Sf.Ioan din Râmnicu Vâlcea.

Visul ucis

La 22 de ani totul este posibil. Libertatea poate fi cucerită. Acum 7 ani, noaptea, pe străzile pustii și întunecoase ale orașului, vocea lui era caldă. Vorbea despre oameni și despre tandrețe; vorbea despre lume și despre călătorii; vorbea despre curaj și tinerețea lui care nu mai poate aștepta. Hăituit de autorități (să-și completeze stagiul militar făcut numai 9 luni), se pregătea pentru un drum lung. S-a antrenat îndelung. Își antrenase trupul, își antrenase foamea. Citea, învățase replicile marilor actori, se mișca și se purta ca și idolii săi. Dacă ar fi ajuns vreodată liber … La orizont își mișca capul leul lui M. G. Mayer. Odată ajuns, ar fi luat totul de la zero; întâi ca figurant, apoi … ca toți cei mari. Libertate: să străbați lumea, s-o vezi, s-o trăiești, s-o pricepi și s-o cucerești cu tinerețea ta și cu idealul tău. Dar brațul Statuii Libertății n-a ajuns să-l susțină până în mijlocul fluviului. Apele Dunării au acoperit zborul acestui tânăr, apele timpului au șters zâmbetul acestui mare inocent, aducând la mal trupul unui adolescent îmbibat încă cu setea libertății. La vară, o femeie frumoasă venind direct din Uppsala, își va întinde trupul alb, la țărmul liber al Mării Negre. Respirând briza, își va aminti poate de băiatul de 22 de ani. El nu mai râde. Atâția tineri se rotesc fericiți în clipa rotundă. O secundă chipul băiatului cu părul roșcat de viking se va lipi de geamul imens, rece, al aeroportului. Destinul absurd și clipa despărțirii cu lacrimi curate pe chip. Nu vom știi niciodată, dacă glontele, fluviul sau anchetatorii au ucis acest vis și au făcut din tine cel mai frumos înecat, Paul Mario Niculescu. Ca și tine, mulți au fugit spre libertate. Unii au ajuns și se vor întoarce. Lucian MARIN – (7 Zile, nr.3, marți 20 februarie 1990)

Jane Fonda Dreaming

8 Martie 1983. Malul românesc al Dunării. Este noapte și pe apă plutesc sloiuri de gheață. Trei tineri se depărtează la 100 de metri unul de altul, pentru a avea mai multe șanse să treacă frontiera, și a nu risca să fie prinși împreună de grăniceri. Intră pe rând în apa rece, încercând să ajungă pe malul iugoslav. Cristian, șeful grupului și organizatorul întregii acțiuni, a ales nu întâmplător această zi. Este Ziua Femeii și soldații de la pichet au avut o masă festivă, la care au primit și câte o sticlă de bere, așadar vigilența este mai scăzută. El împreună cu Nicu intră repede în apă și reușesc să treacă Dunărea fără incidente. Se vor întâlni în lagărul de transfugi de la Belgrad. Și amândoi își vor vedea visul cu ochii. Vor ajunge în America. Cristi în New York City și Titi în Statul Ohio. Paul Mario Niculescu cel de-al treilea membru al grupului, nu va mai ajunge niciodată pe malul iugoslav, cu atât mai puțin în America. Ceilalți doi își amintesc cum Paul, oprit pe mal, nu reușea să-și umfle camera. Nu se pot opri să-l ajute. Locul este extrem de periculos. În orice moment pot să fie surprinși de o patrulă, să fie somați și arestați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei. Dacă ar fi fost prinși, ar fi fost bătuți crunt de grăniceri și închiși câțiva ani. În România lui Ceaușescu, încercarea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, era pedepsită foarte aspru. Cei care erau prinși, erau considerați trădători de neam și de țară, și stigmatizați pe viață. Autoritățile nu reușesc să afle ce s-a întâmplat cu Paul. Sunt convinse că familia știe unde se află și nu vrea să spună, pentru a-l proteja. Dar Paul nu a ajuns în America,și nici în Râmnicu Vâlcea nu este. Trec câțiva ani. În anul 1986, autoritățile anunță familia despre existența unui mormânt neidentificat pe malul Dunării, în micul cimitir al localității Vârciorova. La exhumare este identificat de familie, după nasturele de la blugii Black Corsair, un pantof de piele rămas ca prin minune aproape întreg, și puloverul negru din lână, tricotat de mama lui. Partea vopsită se decolorase în pământ. Osemintele îi sunt aduse și înmormântate de familie, în cimitirul Sf. Ioan din Râmnicu Vâlcea. Paul s-a înecat chiar în noaptea de 8 Martie 1983, noaptea în care a încercat să treacă Dunărea spre libertate. Nu a mai ajuns niciodată în Țara Făgăduinței. Visa să o cunoască pe Jane Fonda, femeia și actrița pe care o idolatriza. Visa să ajungă un mare actor la Hollywood, așa ca Robert de Niro și Al Pacino. Și poate ar fi reușit dacă destinul ar fi fost îngăduitor cu el.
Te mulțumești să vezi Parisul, Hollywood-ul și câte altele în albume și fotografii? Te mulțumești să-ți etalezi talentul de actor în trupe de amatori în fața unui public insignifiant, atunci când ești convins că ai multe de spus în cea de-a șaptea artă. […] Te mulțumești să umpli un perete cu pozele femeii pe care o admiri până la idolatrizare, pe care o respecți și o iubești – Jane Fonda – când ai putea foarte bine s-o cunoști și să-i demonstrezi că ești tot atât de bun ca și ea?
Corpul i-a fost găsit sub niște sălcii, umflat de apă și deformat, de nerecunoscut în cele câteva fotografii alb-negru din dosarul de la secția de miliție a localității Vârciorova. Nu se cunosc împrejurările în care s-a înecat. În raportul de autopsie, medicul a trecut asfixie mecanică. Adică moarte prin înec. Atât. Avea 23 de ani neîmpliniți. Au trecut 40 de ani de când a murit, dar îmi amintesc de el ca astăzi. Cu barbă și părul lung roșcat legat și ascuns la spate, într-un fel de coc, când mergea pe stradă, pentru că regimul interzicea pletele și barba, era o apariție neobișnuită între oamenii acelor ani cenușii de comunism românesc. Semăna cu un viking, aterizat ca prin minune în Ostroveni, cartierul în care locuia, într-un bloc de lângă piață. Era student în anul II, la Institutul de Petrol și Gaze Ploiești. Dacă ar fi avut răbdare și ar mai fi așteptat câțiva ani, cu meseria lui ar fi plecat oriunde în lume. Paul Mario Niculescu (8 decembrie 1960 - 8 martie 1983)

Despre mine

Fotografia mea
Poezia mea este biografia mea. Contact: valentindolfi@yahoo.com
Fragmentele de jurnal " Gânduri pentr-un ochi de sticlă " au fost publicate în " Povestea vorbei " din Rm.Vâlcea.

Textele publicate pe acest blog îi aparţin în exclusivitate lui Valentin Dolfi.