Corbea

Când m-a văzut prima oară a început să latre și să se agite neliniștit. Nu știa cu ce intenții am venit. Nu mă cunoștea. Pentru el nu eram decât un străin. A doua oară i-am aruncat o bucățică de pâine, tot încercând să mă împrietenesc cu el. A mâncat-o temător uitându-se la mine. Dar când am întins mâna să-l mângâi mi-a prins rapid degetele între colți, fără să mă rănească însă absolut deloc. Doar cât să-i simt forța și neîncrederea. Parcă a vrut să-mi spună : "Înca nu ești prietenul meu. Încă nu am încredere în tine". A treia oară i-am adus ceva mai multă mâncare : câteva oase și felii de pâine. Le-a mâncat imediat. Și iar am încercat să-l mângâi. Și din nou mi-a prins degetele între colți. La fel, fără să mă rănească. A patra oara n-am mai riscat și i-am aruncat de la distanță un biscuit. Și când mă așteptam mai puțin, a venit la mine și mi-a lins mâna recunoscător. A vrut parcă să-mi spună : "De-acum ești prietenul meu, pentru totdeauna !". Corbea nu este un om, dupa cum s-ar putea crede, având în vedere curajul și loialitatea de care dă dovadă, primind foarte puțin în schimb, ci doar un biet câine ajuns pe stradă și adoptat de o femeie miloasă care i-a devenit a doua stăpână. Ea mi-a povestit cum Corbea a omorât o vulpe care se furișase la curcile stapânei lui, fără să ezite nici o clipă. Domesticit din lup, în urmă cu aproximativ 15000 de ani, câinele a fost mereu lângă om, ajutându-l cu multă credință și generozitate. Paradoxal sau nu, datorită calităților lui extraordinare, eu cred că cea mai mare realizare a omului este câinele.

Corbea a murit otravit, astăzi. Eu de dimineaţă i-am dat pâine, altcineva i-a dat otravă. Dramatic este că în România încă mai există oameni capabili să omoare un animal. Să-l lase mort, întins pe trotuar. Mă întreb în care ţară a Europei civilizate se mai întâmplă o asemenea barbarie. Şi răspund singur : în niciuna şi nicăieri, pentru că România nu face parte din lumea civilizată, să nu ne amagim. Două lucruri îmi vor rămâne în minte : privirea lui Corbea şi strigătul de durere al stăpânei lui : De ce oameni buni, spuneţi-mi ? ...".