Gânduri pentr-un ochi de sticlă IV

Monica. O văd aşezată pe scaunul din dreapta barului, la o masă, tot socotind la un calculator de buzunar. O văd aplecată peste volan, în noaptea în care m-a dus cu maşina. Îi văd genunchiul dezgolindu-se când piciorul apasă frâna sau acceleraţia. Şi sunt disperat, îmi dau seama, că nu am mai multe amintiri cu ea. Şi Vasile :" S-a tot plâns că o doare capul. A avut o tumoare pe creier. Doar o lună a durat. Am înmormântat-o pe 27 septembrie 2007 - dacă-mi amintesc bine, la cimitirul din Bujoreni, Gura Văii ". Mă întreb cum a suportat durerile, cum s-a împăcat cu gândul morţii, o femeie atât de tânără. Pentru că ştia că va muri. Acum când scriu, au trecut şase luni. Monica Condeci.

* * *

Cu Alexandra, la Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007, în Piaţa Mare. Obişnuiţi cu Govora noastră părăsită şi ruinată, rămânem uimiţi de frumuseţea din jur şi nu ştim la ce să ne mai uităm prima dată. Ne simţim ca " Alice în Ţara Minunilor ". Pe scena din mijlocul Pieţii tocmai are loc un concert. Ne retragem lângă zidul Muzeului Brukenthal şi sunăm acasă . În asemenea situaţii, telefonul mobil se dovedeşte foarte util. Prin bunăvoinţa unui prieten profesor, locuim în camera de oaspeţi a Colegiului Textil. Camera are două paturi şi e mică cât o chilie. Alexandra se şi gândeşte la mansarda lui Cioran. În compensaţie parcă, camera de baie este enormă. În chilia noastră ne retragem seara obosiţi, după ce bântuim toată ziua prin Sibiul vechi, prin Piaţa Mică şi Piaţa Mare, dar şi prin locuri care nu au fost renovate şi nu sunt trecute în ghidurile turistice.

* * *

A doua zi vizităm Muzeul Brukenthal. Două ore şi jumătate parcurgem sălile preocupaţi să nu pierdem nimic. O nostalgie de neoprit mă cuprinde în faţa unui timp care a trecut demult, văzând portretele nobililor de odinioară executate în mărime naturală. Din galerie nu lipseşte portretul baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecţionar şi proprietar al castelului, căsătorit cu fiica primarului Sibiului. Prin testament a deschis castelul publicului pentru vizitarea colecţiilor. Din păcate, în afara tablourilor, doar câteva piese din mobilierul original al castelului au supravieţuit oamenilor şi vremurilor. Cât despre colecţia numismatică care numără mai bine de 20.000 de piese, doar o mică parte este expusă în vitrinele muzeului, restul intrând în patrimoniul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Sibiu. La etaj, în câteva săli, sunt expuse medalii jubiliare de aur, din perioada Imperiului Habsburgic, într-o stare excepţională de conservare.

* * *

Seara, în Piaţa Mare, concert Jethro Tull, cu un Ian Anderson în mare formă, în ciuda vârstei care se vede din plin.Reuşesc din întâmplare să-l fotografiez, back stage, în momentul în care soseşte la concert. Are şi el, o frumoasă şi venerabilă chelie, spre mândria mea. În rest, aleargă pe scenă, sare, cântă la flaut, stând în faimoasa lui poziţie, timp de două ore, spre entuziasmul şi delirul publicului şi al … Alexandrei ! Eu mă păstrez într-o stare de entuziasm reţinut, potrivit vârstei şi împrejurărilor, visând la adolescenţa mea rebelă, când ascultam şi Jethro Tull, dimpreună cu Beatles,Yes, Genesis, Chicago Transit Authority, King Crimson, Carpenters sau Rolling Stones, dar mai ales şi mai ales, înainte de toţi şi de toate Led Zeppelin, trupa al cărui fan fidel am rămas. Recunosc câteva din vechile piese Jethro Tull, cântate astăzi la Sibiu, deşi doar Anderson a mai rămas din componenţa originală .

* * *

În ultima zi a scurtului nostru voiaj în Ardeal, plecăm spre Răşinari, loc sacru pentru Alexandra .Este emoţionată şi concentrată, calcă ca pe Acropole şi mă grăbeşte să găsim cât mai repede casa lui Cioran. Casa arată aproximativ aşa cum era, când acolo locuia familia lui Cioran. Numai că acum este locuită de viceprimarul Răşinariului. Nici vorbă de vreo casă memorială, care de altfel nici nu i-ar fi plăcut lui Cioran. Ba cred că ar fi detestat ideea de muzeu personal. Să expui durerea, singurătatea, disperarea şi eşecul. Spre amuzamentul nostru găsim şi o firmă pe care stă scris cu majuscule " PENSIUNEA CIORAN ". Mă întreb cât din spiritul lui Cioran mai există astăzi în Răşinari. Cât timp căutăm un răspuns, ne fotografiem în faţa casei, în spatele casei, Alexandra lângă bust, amândoi şi în fundal Coasta Boacii. Ajungem şi în biserica unde a slujit ca preot paroh, tatăl lui Cioran. Aşezaţi în strană ascultăm cuminţi explicaţiile preotului.Mă întreabă despre Govora şi despre Părintele Gheorghe Petre. Casa memorială Octavian Goga nu se poate vizita, este cumplit de cald, suntem obosiţi, luăm o sticlă de apă minerală şi câteva roşii de la un localnic şi cu un tramvai hodorogit plecăm înapoi spre Sibiu.