Gânduri pentr-un ochi de sticlă

Îi fac un jurnărel Alexandrei, pronunţă cuvintele absolut delicios, e o iubire.Citesc Carson McCullers-Inima-i un vânător singuratic, a publicat romanul în 1940, când avea doar 23 de ani şi era eleva unei şcoli de muzică din New York. Din decembrie 1989 n-a mai citit decât ziare şi reviste şi rar câte-o carte de versuri .În autobuzul de pe Platformă eu singur citind “ România literară “.

* * *

“ Tandemul “ pleacă la tipar fără copertă .Renunţ la ceasul meu electronic din cauza brăţării metalice, mi-a distrus manşetele la toate cămăşile, şi-mi iau ceasul de buzunar pe care l-am luat de la EL, un Fleurier Watch elveţian care are zgâriat pe capacul interior 1936 Nicoară Voineşti Muscel. Am vrut cu orice preţ un obiect care I-a aparţinut. Acum m-am liniştit, mi-a trecut, gata .

* * *

De ce mai scrii ? Ce se mai poate scrie după Nichita, m-a întrebat Dora, atunci când mi-a citit o noapte întreagă din poeziile de dragoste pe care Nichita le-a scris pentru ea .

* * *

Întind mâna, iau din raft “ Biblioteca din Nord “ şi o mai citesc o dată. A murit Aurel Dumitraşcu .

* * *

Mihaela îmi cumpără o cămaşă şi un pulover, ea mereu,mereu se gândeşte la mine . La 21,30 telefonez lui Florin Iaru, îmi spune că mai are de lucru vreo două zile la copertă. Alexandra obsedată de “ My bunny is over the ocean “ din care mă pune să-i cânt refrenul până când obosesc .

* * *

N-am reuşit să fac rost de “ România literară “, citesc câteva numere mai vechi .Seara, telefon de la Cristinescu, nelinişte în legătură cu “ Tandemul “.Anunţatul serial Led Zeppelin de la TV, câteva coperte de discuri, comentariul suprapus peste secvenţe din
The Song Remains the Same – filmul concertului de la Madison Square Garden şi în final Stairway to haven . Totuşi câteva secvenţe inedite cu John Bonham dansând singur într-un interior, luminat doar de lampa de pe o noptieră . Adică mult mai puţin decât mă aşteptam.

* * *

Dimineaţa, ploaie liniştită de toamnă, frunzele galbene s-au lipit de asfalt, pădurea a devenit ruginie. Şi-mi amintesc fără să vreau, pădurea nord-americană care apărea pe vechile pachete de ţigări LM superlong, pe care le fumam în adolescenţă…

* * *

La 11,30 telefon de la Felix Sima, dialog scurt, cu multe pauze, pare că nu e în toane bune.Îmi spune că pleacă pentru două zile, şi mă întreabă şi el, dacă e gata coperta.
Îi spun exact ce ştiu, ce sper că va fi…

* * *

De două săptămâni, îi telefonez în fiecare zi Marianei Marin, în redacţie la “Contrapunct”, fără să o găsesc. Acum aceeaşi situaţie, mi se spune totuşi să mai încerc peste o oră şi mă întreb câtă răbdare mai are centralista, cu toate prăjiturile pe care i le-am dus .

* * *

Pe o ploaie măruntă la Govora sat, la părintele Gheorghe Petre, cu cinci poezii pentru
“ Columna “.E îmbrăcat, ca de obicei, într-un costum negru .Interiorul e vechi, pe perete un portret, alte câteva tablouri, multe cărţi şi într-un colţ o lampă aprinsă. Mă gândesc fără să vreau la Nicolae Iorga .

* * *

Cu Mihaela, pe un frig infernal, în sala cinematografului din Govora, vedem “ Solaris “
al lui Tarkovski .Adoua zi, la 13, o caut din nou la telefon pe Mariana Marin .Nu o găsesc şi întreb de Ion Stratan .Mi se spune că au plecat amândoi de cinci minute, să revi luni sau marţi în jurul prânzului …

* * *

După ce şi-a pierdut ochiul în urma unui glaucom, mult s-a mai gândit tata dacă să-şi pună în loc unul de sticlă . Eu nu-mi amintesc decât durerea îngrozitoare, injecţiile pe care i le făceau la coada ochiului, vizitele la spital… Pentru ca până la urmă toate să fie degeaba . Gânduri pentr-un ochi de sticlă …

* * *

Într-o dimineaţă de ianuarie, rece şi uscată, în zona de nord a Râmnicului, unde am locuit între 1973-1984, librăria, magazinul alimentar, blocurile, toate sunt neschimbate şi le privesc ca un străin care vine aici pentru prima oară .

* * *

Donaţie de carte franceză .Câteva mii de volume sunt depozitate claie peste grămadă
într-o cameră a primăriei .Arată dezolant, arată jalnic, aruncate aşa la întâmplare.
Ediţii superbe, câteva chiar îmbrăcate în piele, multe romane, manuale şi carte tehnică .Poezie, absolut deloc .Caut mai bine de o oră, încercând să găsesc măcar un dicţionar Larousse.Este însă imposibil să găseşti ceva, în maldărul de cărţi aruncate la întâmplare. Şi când aproape pierdusem orice speranţă, găsesc un Larousse ilustrat ,dar numai de nume comune, Godot-ul lui Becket şi Străinul de Camus .

* * *

La Bucureşti, în faţa editurii Cartea Românească, fumez şi îl aştept pe Florin Iaru .Până pe la ora 3 nu apare, cumpăr în schimb câteva volume de versuri din librărie şi-l găsesc târziu la restaurantul Uniunii, la masă cu Mariana Marin, Cornelia Maria Savu, Samuel Tastet, un editor francez şi cineva de la Casa Pogor din Iaşi .Se bea gin, e gălăgie mare, toată lumea e extrem de bine dispusă .Mariana Marin îmi semnează “ Aripa secretă “ , Iaru volumul lui . Se vorbeşte numai în franceză din pricina lui Samuel Tastet, editorul francez, care ne spune c-ar vrea să-i traducă ceva Marianei Marin, şi-atunci scot sticla de ţuică adusă de acasă şi încerc să nu mă supăr şi să nu mă enervez ,coperta tot nu e gata dar între timp hârtia s-a scumpit. Iaru îmi spune spre liniştire, că ne va ajuta el cu restul de bani, şi-mi mai promite că termină coperta. Pleacă şi vine Ioan Groşan .Rămân până la închidere, de vorbă doar cu Cornelia Maria Savu, dar şi aici, ce nefericire, se încuie tot la 10 .

* * *

Intru cu Alexandra în cofetărie şi-l văd pe George Voica, aşezat cuminte la coadă să cumpere prăjituri .Îi spun de Aurel Dumitraşcu şi Dan David .Aflu spre surprinderea mea
că nu ştia nimic .A fost prieten cu amândoi, cu Dan David chiar a corespondat câţiva ani şi ştie că a avut ceva probleme cu Securitatea .Se urcă în maşină, pune pachetul cu prăjituri pe bancheta din spate, îi spune şi soţiei şi pleacă .E trist şi abătut şi îmi pare rău că i-am spus .

* * *

La 21,30, telefon de la Cristinescu . Coperta nu e gata şi nu ştiu ce să-i mai spun . Are dreptate, suntem în aceeaşi situaţie ca în luna mai, când am semnat contractul de editare . E supărat şi nervos şi îmi spune că nu mai are bani, că nu-l mai interesează cartea asta .

* * *

La miezul nopţii, Iaru la TV, prezintă caseta înregistrată în Franţa, pe care s-a dus s-o traducă în dimineaţa când l-am aşteptat zadarnic în faţa editurii . Mihaela îmi spune că s-a gândit să-l omagiem cumva pe Nichita Stănescu, că au trecut 7 ani şi să spun şi eu ceva . Ce să spun ?

* * *

Mă trezesc dimineaţa şi totul e alb .Peste noapte a nins şi mai târziu cobor cu Alexandra în faţa blocului, iau puţină zăpadă în mână şi i-o arăt . Nu spune nimic, încă nu ştie ce e . Seara la TV, sora lui Nicolae Labiş, recită două poezii .Dacă ar mai fi trăit, poetul ar fi împlinit 55 de ani . Astăzi .

* * *

La 12, îi telefonez lui Florin Iaru .Coperta e gata, zice . Şi se scuză . Îmi spune din nou, că dacă va fi nevoie, ne va ajuta cu restul de bani . La 14,30, îi telefonez Florentinei Preda . S-a întâlnit cu Iaru, zice . Dar nu i-a dat coperta .


* * *

Telefonez la Crişana, Oradea . Tandemul a intrat abia pe 24 noiembrie, bineînţeles că fără copertă . Şi mi se spune că în nici un caz nu poate fi gata, înainte de sfârşitul primului trimestru 1991.

* * *

La 11,30, telefonez la Cartea Românească .Florin Iaru nu a venit, şi nu se ştie dacă mai vine sau nu .12,30 – a venit, dar i se ia un interviu pentru radio .Să încerc peste 30 de minute .13 – a plecat imediat după ce a terminat interviul . Amabilitate, notează totuşi cine sunt . Să-l caut mâine şi tot la editură .

* * *

Sunt la Bucureşti şi primul drum îl fac la Cartea Românească .Îl găsesc pe Iaru într-un birou de la etaj, chiar deasupra depozitului de carte, unde acum lucrează Călin Angelescu. N-are timp, vorbeşte precipitat şi-mi spune zâmbind, să nu mai dau telefon, că am speriat pe toată lumea .A făcut coperta puţin mai mică, dar nu trebuie decât să mărească clişeul . Nu stăm de vorbă mai mult de cinci minute, şi-l cunosc şi pe Mihail Gălăţanu, venit şi el să-l vadă pe Iaru .Acum lucrează la “ Flacăra “ .Plecăm împreună şi pe drum mă întreabă tot felul de lucruri despre mine .Cumpăr bomboane şi ciocolată pentru Alexandra şi mi-e tare dor de ea. Mă uit la toţi copiii care trec pe lângă mine.

* * *

La restaurantul Uniunii, rămân din nou până la închidere, de data asta, împreună cu Mircea Micu, Gheorghe Pituţ, plus un domn din Braşov, care scrie şi el poezii, şi-mi spune că încearcă să-şi “ plaseze “ o carte .Micu povesteşte ceva despre Nichita . Şi Pituţ la fel .Poetul din Braşov, se străduieşte din răsputeri, să ne recite ceva din producţia proprie .Dar cum a băut destul de mult – ca şi noi, de altfel – nu reuşeşte să-şi amintească decât frânturi de versuri .Oricum, totul e de un haz nebun şi nu mă mai pot opri şi râd, râd în hohote, cu râsul meu strident, spre disperarea lui şi amuzamentul celorlalţi, care până atunci îşi continuaseră nestingheriţi istorisirile lor despre Nichita .Ajung pe jos, la un hotel de lângă gară ( Oltenia ), în jurul orei 1. Străzile sunt pustii, ninge puternic şi bate vântul . Totul pare părăsit de 100 de ani . Sunt ud şi obosit . Nu vreau decât să dorm şi să nu mă mai gândesc la nimic .

* * *

Un sat românesc înecat în zăpadă . Dimineaţa, glasurile copiilor, prin aerul curat şi rece. Şi doar sunetul îndepărtat al unui clopot să tulbure liniştea . Aşa am visat întotdeauna ţara. Aşa m-am gândit întotdeauna la România .