La 22 de ani totul este posibil. Libertatea poate fi cucerită. Acum 7 ani, noaptea, pe străzile pustii și întunecoase ale orașului, vocea lui era caldă. Vorbea despre oameni și despre tandrețe; vorbea despre lume și despre călătorii; vorbea despre curaj și tinerețea lui care nu mai poate aștepta.
Hăituit de autorități (să-și completeze stagiul militar făcut numai 9 luni), se pregătea pentru un drum lung. S-a antrenat îndelung. Își antrenase trupul, își antrenase foamea. Citea, învățase replicile marilor actori, se mișca și se purta ca și idolii săi. Dacă ar fi ajuns vreodată liber …
La orizont își mișca capul leul lui M. G. Mayer. Odată ajuns, ar fi luat totul de la zero; întâi ca figurant, apoi … ca toți cei mari. Libertate: să străbați lumea, s-o vezi, s-o trăiești, s-o pricepi și s-o cucerești cu tinerețea ta și cu idealul tău.
Dar brațul Statuii Libertății n-a ajuns să-l susțină până în mijlocul fluviului. Apele Dunării au acoperit zborul acestui tânăr, apele timpului au șters zâmbetul acestui mare inocent, aducând la mal trupul unui adolescent îmbibat încă cu setea libertății.
La vară, o femeie frumoasă venind direct din Uppsala, își va întinde trupul alb, la țărmul liber al Mării Negre. Respirând briza, își va aminti poate de băiatul de 22 de ani. El nu mai râde. Atâția tineri se rotesc fericiți în clipa rotundă. O secundă chipul băiatului cu părul roșcat de viking se va lipi de geamul imens, rece, al aeroportului. Destinul absurd și clipa despărțirii cu lacrimi curate pe chip.
Nu vom știi niciodată, dacă glontele, fluviul sau anchetatorii au ucis acest vis și au făcut din tine cel mai frumos înecat, Paul Mario Niculescu. Ca și tine, mulți au fugit spre libertate. Unii au ajuns și se vor întoarce.
Lucian MARIN – (7 Zile, nr.3, marți 20 februarie 1990)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu