Despre cum poetul Virgil Mazilescu aruncă o carte prin geam

Într-un interviu publicat în România literară nr.6, din 7 februarie 2014, poetul Ion Mureșan - laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pe anul 2013, povestește cum Virgil Mazilescu aruncă prin geam volumul său de versuri " Cartea de iarnă ". Nefiind de față, scena îi este relatată de prozatorii Ioan Groșan ( în casa căruia s-a petrecut evenimentul ), Nicolae Breban și Dumitru Țepeneag, cel care a și coborât, și a mers în spatele blocului pentru a recupera cartea din " iarba udă "... Virgil Mazilescu, altfel un poet de excepție, consuma în epocă mari cantități de alcool, trăind dezamăgirea despărțirii de Rodica, marea sa iubire. Poetul a murit la 11 august 1984, pe când Rodica mai trăiește și astăzi... Este foarte clar că episodul respectiv a fost cauzat tocmai de consumul de alcool, la mare modă în perioada respectivă. Erau ultimii ani ai epocii de aur și poeți ca Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Traian T.Coșovei, Ioan Flora, beau pe întrecute, din disperare și plictis, dar și pentru că încercau să-și construiască un personaj, dacă poezia singură nu ajungea. Consumul de alcool ducea la tot felul de gesturi teribiliste, întocmai ca cel descris mai sus. După 1989, am cunoscut poeți din generația mea dar și mult mai tineri care beau cu aceeași pasiune și lipsă de măsură. Cu unii dintre ei mărturisesc că am băut și eu... De ce bea poetul român ? De unde această barbarie alcoolică de care este străin orice poet occidental sau american ? O întrebare la al cărui răspuns ar trebui să mediteze nu doar poeții.