Pensionarii domnului Manolescu

De când Uniunea Scriitorilor acordă membrilor săi jumătate din pensia de la Stat, un fenomen şi-a făcut apariţia printre aspiranţii la gloria literară din Râmnicu Vâlcea. Zeci de autori, poeţi şi prozatori în devenire, iau cu asalt editurile care pentru profit, tipăresc astăzi o carte la fel de uşor cum ar tipări un calendar de perete. Această mică oaste grăbită să intre în luptă sub flamura domnului Manolescu, nu precupeţeşte nici un efort în atingerea scopului final. Sume importante de bani sunt risipite pentru a edita maculatură, texte lipsite de valoare literară, de nivel mediocru, îmbrăcate în coperte ţipătoare, de un prost gust evident. Se închiriază restaurante şi pensiuni, se acordă diplome şi premii, apar cenacluri peste noapte, Autorii apar la televiziunile locale, se felicită şi se bat pe burtă reciproc. Ba mai mult, critici literari cu oarecare renume îşi vând serviciile noilor autori, pentru o ciorbă sau din motive numai de ei ştiute. M-am întrebat ce-i mână pe dumnealor în luptă ? Ei bine, în afară de menopauza şi andropauza firesc prezente la o anumită vârstă, în afară de gloria şi prestigiul literar care te pot ajuta în societate, acum un motiv nou a apărut la orizontul creaţiei literare. Pensia doamnelor şi domnilor ! Pensia ! Acum porţi în buzunar nu doar carnetul de membru al U.S.R., ci şi o pensioară. Lucru deloc de neglijat ! În condiţiile în care pensia de la Stat este foarte mică, i se adaugă jumătate din ea oferită de asociaţia de breaslă. Această minune a devenit posibilă prin Legea nr.8/2006, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Toate bune şi frumoase, doar că de aceste drepturi ar trebui să beneficieze doar autorii care au talent. Din păcate acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Situaţia descrisă mai sus se prelungeşte până la nivelul comisiilor de validare. Puţini, foarte puţini dintre autorii vâlceni au intrat pe merite strict literare în Uniunea Scriitorilor. Acest lucru se observă şi la nivel de Uniune care are mai mult de două mii cinci sute de membri. Câţi dintre ei nu sunt decâ nişte veleitari, trecuţi prea uşor prin sita comisiilor de validare care nu cerne cu atenţie valorile. Tocmai din acest motiv a fost introdusă în statut obligativitatea ca la dosarul candidatului să existe recenzii semnate de critici literari de prestigiu şi publicate în revistele Uniunii Scriitorilor, şi nu în vreo foaie literară oarecare ! Şi dacă ar fi după mine, aş introduce în statut şi o vechime de minimum 10-15 ani de la debut! Cu toate că în Râmnicu Vâlcea sunt zeci de scriitori, bunul meu simţ de cititor şi bibliotecar nu recunoaşte decît doi, un poet și un prozator: Felix Sima și Constantin Mateescu.

Adrian Cristinescu a murit ...

" Acum când îţi vorbesc tu nu te-ai născut încă şi poate nu voi mai fi cand cuvintele mele vor ajunge la tine ". Târziu, mult prea târziu am aflat că prietenul meu, poetul Adrian Cristinescu a murit... Rămâne cartea pe care am publicat-o împreună. La sfârşitul lui noiembrie 1989, ne întâlneam în Piaţa Universităţii, aproape de Intercontinental, pentru a pune laolaltă cele două părţi ale Tandem-ului, el venind de la Satu Mare, eu de la Băile Govora. O lună mai târziu, în acel loc aveau să moară oameni. Copiii revoluţiei pe care Cristinescu i-a anticipat parcă în versurile lui, atunci când nimeni nu avea cum să ştie ce se va întâmpla. Apoi lucrul pe manuscris într-o cameră de hotel. Drumul înapoi la Govora, singur de astă dată şi dactilografierea manuscrisului, într-o vreme când încă nu existau computere şi nici imprimante, la antica mea maşină de scris. Nervii mei şi reproşurile când l-am aşteptat zadarnic o jumătate de zi pentru fotografia copertei a patra, în mijlocul protestatarilor care umpleau Piaţa Universităţii. Ne-am fotografiat împreună în vara lui 1990, dar fotografia nu a mai ajuns pe coperta cărţii. Peste câţiva ani, ne-am revăzut la Râmnicu Vâlcea, în apartamentul mamei sale, când i-am adus cronicile la carte. Lumea românească se schimbase, şi el se schimbase, nu mai scria poezie. El poetul extraordinar, poetul mult mai bun ca mine, de care toată lumea mă întreba în redacţii, nu mai scria poezie. Şi-mi amintesc cum în clasa a opta, colegi fiind, mi-a pus în mână prima care de poezie adevărată, semnată de Nichita Stănescu, cum m-a învăţat să citesc poezie, pe mine care nu citisem decât poeziile din manualele de literatură română. Apoi schimbam cărţi de poezie şi citeam ce scrisesem împreună. Adrian Cristinescu a murit. Şi odată cu el a murit o parte din mine. Poate cea mai frumoasă. Rămâne amintirea unei prietenii şi poezia lui extraordinară. " Despre tine atât / după eclipsă se va striga din nou catalogul / copii tăi o armată în zale vor veni vor învinge ".

Charles de Gaulle despre integrarea musulmanilor

" E foarte bine că există francezi galbeni, negri sau tuciurii. Arată că Franţa e deschisă tuturor raselor şi că are o vocaţie universală. Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Suntem totuşi, înainte de toate un popor european de rasă albă, de cultură greco-latină şi de religie creştină.
Să nu veniţi să povestiţi basme. Musulmanii? V-aţi dus să-i vedeţi ?
I-aţi privit cu turbanele şi djelada-urile lor ? Vedeţi bine că nu sunt francezi. Cei care propovăduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar dacă sunt foarte savanţi. Încercaţi să integraţi uleiul şi oţetul, agitaţi sticla şi după o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeţi că populaţia Franţei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 şi poimâine 40 ? Dacă noi facem integrarea (Franţa cu Algeria) dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom împiedica noi să nu vină în Franţa continentală când nivelul vieţii e mult mai elevat ?
Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey - două biserici ci Colombey două moschei ".

" C’est très bien qu’il y ait des Français jaunes, des Français noirs, des Français bruns.
Ils montrent que la France est ouverte à toutes les races et qu’elle a une vocation universelle. Mais à condition qu’ils restent une petite minorité. Sinon, la France ne serait plus la France . Nous sommes quand même avant tout un peuple européen de race blanche, de culture grecque et latine et de religion chrétienne.
Qu’on ne se raconte pas d’histoire ! Les musulmans, vous êtes allés les voir ? Vous les avez regardés avec leurs turbans et leurs djellabas ? Vous voyez bien que ce ne sont pas des Français. Ceux qui prônent l’intégration ont une cervelle de colibri, même s’ils sont très savants. Essayez d’intégrer de l’huile et du vinaigre. Agitez la bouteille. Au bout d’un moment, ils se sépareront de nouveau. Les Arabes sont des Arabes, les Français sont des Français. Vous croyez que le corps français peut absorber dix millions de musulmans, qui demain seront vingt millions et après-demain quarante ? Si nous faisions l’intégration, si tous les Arabes et les Berbères d’Algérie étaient considérés comme Français, comment les empêcherez-vous de venir s’installer en métropole, alors que le niveau de vie y est tellement plus élevé ? Mon village ne s’appellerait plus Colombey-les-Deux-Églises, mais Colombey-les-Deux-Mosquées ".

Charles de Gaulle

Parisul e un alt Beirut

La nici un an după Charlie Hebdo o altă tragedie loveşte nemilos Parisul. Autorităţile competente trebuie să explice cum a fost posibil să moară 129 de oameni şi încă 300 să fie răniţi ? Cum a fost posibil ca teroriştii să intre în Franţa cu portbagajul plin de armament ? Pentru mine explicaţia este una singură : politica greşită a Franţei şi a Uniunii Europene în ce priveşte emigraţia şi libera circulaţie. Numărul mare de musulmani care ocupă cartiere întregi în mai toate marile capitale occidentale. Libertatea de circulaţie ar trebui menţinută doar în interiorul frontierelor Europei şi doar pentru europeni. Dacă asemenea acte se repetă, ar trebui să se meargă in extremis până la expulzarea întregii populaţii musulmane din Europa şi în niciun caz la primirea unui număr enorm de noi refugiaţi din Siria, Irak şi Afghanistan, cum se întâmplă în prezent. Exodul se petrece tot din vina Occidentului şi Statelor Unite care au modificat echilibrul de putere în câteva state din zonă, în numele unei iluzorii democraţii de tip occidental, imposibil de aplicat unor populaţii, cu un mod de viaţă pe care noi ca europeni, nu-l înţelegem şi nici nu-l putem accepta. După 50 de ani trebuie să-i dăm dreptate generalului Charles de Gaulle care a afirmat că Franţa nu va putea să-i integreze pe musulmani şi că aceştia trebuie să rămână o minoritate, "altfel Franţa nu va mai fi Franţa". Şi Europa nu va mai fi Europa. Pentru edificare, postez separat textul cuvântării generalului de Gaulle şi mă gândesc la ce comentariu amar - privitor la falimentul şi lipsa de viziune a politicii franceze şi europene - ar fi făcut Emil Cioran dacă ar mai fi trăit....