Cum înțelege arta omul simplu de la țară

A.I.Kuprin, un scriitor rus uitat astăzi, povestește în schița " Greierele cel vesel ", publicată în anul 1910, cum " trei esteți , care căutam pe atunci frumusețea aristocratică , rafinată , în sunete, cuvinte și culori " : un pictor, un poet și un muzician, asistă într-un sat uitat de lume, la Sărbătoarea Crăciunului organizată la școala locală, printre momentele prezentate aflându-se în mod ironic și fabula " Greierele și furnica ", parcă o bătaie de joc la adresa celor trei artiști progresiști veniți tocmai de la Petersburg și aflați în postura greierului. Versurile cântate de corul școlii : " Ai cântat, îmi pare bine./ Acum joacă dacă poți, / Iar la vară fă ca mine...", prilejuiesc scriitorului o reflecție amară despre cum este înțeleasă arta de omul simplu de la țară : " Iată-ne, un mic grup de intelectuali, stând față în față cu un popor uriaș, cel mai misterios, mai măreț și mai asuprit popor de pe pământ. Ce ne leagă de el ? Nimic. Nici limba, nici credința, nici munca, nici arta. Poezia noastră i se pare caraghioasă, absurdă și de neînțeles, ca unui copil. Pictura noastră rafinată nu este pentru el decât o mâzgăleală inutilă și indescifrabilă. Căutarea de Dumnezeu și zidirea de Dumnezeu care ne preocupă pe noi, reprezintă o prostie pentru el, care crede cu aceeași sfințenie și în Sfânta Paraschiva și în Muma Pădurii. Muzica noastră i se pare un zgomot plictisitor. Știința noastră nu-i ajunge. Mintea noastră complicată i se pare caraghioasă și jalnică, lui, care cu atâta înțelepciune, răbdare și simplitate face să rodească natura cea aspră. Da. Ce-i vom spune în ziua teribilă a judecății acestui copil și fiară totodată, acestui înțelept și animal, acestui uriaș cu milioane de capete ? Nimic. Vom spune cu tristețe : "Eu cântam". Iar el ne va răspunde, cu zâmbetul viclean al țaranului : " Acum joacă dacă poți "...

Despre cum poetul Virgil Mazilescu aruncă o carte prin geam

Într-un interviu publicat în România literară nr.6, din 7 februarie 2014, poetul Ion Mureșan - laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pe anul 2013, povestește cum Virgil Mazilescu aruncă prin geam volumul său de versuri " Cartea de iarnă ". Nefiind de față, scena îi este relatată de prozatorii Ioan Groșan ( în casa căruia s-a petrecut evenimentul ), Nicolae Breban și Dumitru Țepeneag, cel care a și coborât, și a mers în spatele blocului pentru a recupera cartea din " iarba udă "... Virgil Mazilescu, altfel un poet de excepție, consuma în epocă mari cantități de alcool, trăind dezamăgirea despărțirii de Rodica, marea sa iubire. Poetul a murit la 11 august 1984, pe când Rodica mai trăiește și astăzi... Este foarte clar că episodul respectiv a fost cauzat tocmai de consumul de alcool, la mare modă în perioada respectivă. Erau ultimii ani ai epocii de aur și poeți ca Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Traian T.Coșovei, Ioan Flora, beau pe întrecute, din disperare și plictis, dar și pentru că încercau să-și construiască un personaj, dacă poezia singură nu ajungea. Consumul de alcool ducea la tot felul de gesturi teribiliste, întocmai ca cel descris mai sus. După 1989, am cunoscut poeți din generația mea dar și mult mai tineri care beau cu aceeași pasiune și lipsă de măsură. Cu unii dintre ei mărturisesc că am băut și eu... De ce bea poetul român ? De unde această barbarie alcoolică de care este străin orice poet occidental sau american ? O întrebare la al cărui răspuns ar trebui să mediteze nu doar poeții.